Skip to content

Narrow screen resolution Wide screen resolution Auto adjust screen size Increase font size Decrease font size Default font size default color brick color green color
You are here:Home arrow Texte, articole arrow Iosif Ton, articole arrow Pacatul împotriva Duhului Sfânt
Pacatul împotriva Duhului Sfânt PDF Imprimare E-mail

Păcatul împotriva Duhului Sfânt
Matei 12:22-37

 

Toți cei ce citesc cu atenție Sfânta Scriptură sunt speriați de păcatul împotriva Duhului Sfânt, deoarece este singurul păcat despre care ni se spune că nu se iartă. Și cine ar vrea să comită păcatul pentru care apoi nu mai este niciodată iertare? Din cauza aceasta, toți vor să știe exact ce este păcatul acesta.

Să începem prin a observa terminogia. Domnul Isus vorbește în versetul 31 despre „hula împotriva Duhului Sfânt” (cuvântul modern pentru hulă este blasfemie, care înseamnă batjocorirea lui Dumnezeu). Apoi, după practica evreiască de a spune același lucru a doua oră, dar cu alte cuvinte, El adaugă în versetul 32 despre „oricine va vorbi împătriva Duhului Sfânt”.

A vorbi împotriva cuiva poate însemna multe lucruri, dar vom vedea din context că, dacă ne uităm la lucrurile pe care le adaugă Domnul Isus la această declarație, a vorbi împotriva Duhului Sfânt înseamnă a te opune Lui, a-L respinge, a nu-L lăsa să lucreze în tine.

ținem cont, apoi, că ceea ce spune Domnul Isus în continuare, începând cu versetul 33 până la versetul 37, este o explcitare de către Domnul Isus a ceea ce vrea El să spună despre a vorbi împotriva Duhului Sfânt:

„Ori faceți pomul bun și rodul lui bun, ori faceți rodul rău și rodul lui rău; căci pomul se cunoaște după rodul lui.

Pui de năpârci, cum ați putea să spuneți voi lucruri bune, când voi sunteți răi? Căci din prisosul inimii vorbește gura.

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria (cămara) bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria (cămara) rea a inimii lui. Vă spun că în ziua judecății oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.

Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi osândit.”

Domnul Isus vorbește aici despre transformarea caracterului, din care rezultă transformarea comportamentului, în mod mai specific transformarea conținutului vorbirii și a modului de a vorbi.

Pentru a vedea legătura organică dintre ceea ce a spus Domnul Isus despre Duhul Sfânt și ce spune El în continuare despre pom și despre inimă, să observăm de câte ori se referă El la vorbire.

Mai întâi, El a afirmat ceva despre a vorbi împotriva Duhului Sfânt. Apoi îi întreabă pe iudei cum ar putea ei să spună (să vorbească) lucruri bune. De ce nu sunt ei în stare să vorbească lucruri bune? Deoarece inima lor este plină de răutate și ceea ce vorbește omul nu este decât o scoatere în afară a ceea ce se află în depozitul cel mai ascuns al ființei, adică în inimă.

Apoi Domnul Isus îi avertizează cî la judecată vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Cuvântul tradus la noi prin nefolositor, în grecește este argos, care înseamnă în mod primar nelucrător, dar el poate fi tradus și prin neîntemeiat, adică atunci când îl spui nu te gândești serios dacă are o bază sau nu, dacă este justificat sau nu, și mai poate fi tradus și prin necugetat, în sensul că nu te gândești ce efect va avea asupra altora. Să nu uităm că Domnul Isus explică ce înseamnă să vorbești împotriva Duhului Sfânt și atunci un cuvânt nefolositor, adică neîntemeiat și necugetat, înseamnă că ai vorbit într-un mod care arată că interiorul tău nu este în ordine, caracterul tău nu este transformat după voia lui Dumnezeu.

Să ne uităm acum la întregul text dintr-o dată și să vedem cum se desfășoară logica spuselor Domnului Isus.

El a făcut o minune extraordinară, prin care un demonizat, care era și orb și mut, a fost eliberat de stăpânirea demonică și și-a căpătat deverea și a început să vorbească. Minunea era așa de mare încât oamenii ar fi trebuit să tragă singura concluzie logică: Aceasta este o lucrare a lui Dumnezeu! Numai Duhul lui Dumnezeu poate să facă așa ceva! În loc de această concluzie logică, iudeii spun că Isus a făcut această lucrare cu ajutorul lui Satan. Adică ei atribuie lui Satan ceea ce evident era lucrarea Duhului lui Dumnezeu. Domnul Isus le spune că aceasta înseamnă o hulire a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Și adaugă că este o vorbire împotriva Duhului Sfânt.

Noi ne-am aștepta ca Isus să se oprească aici. Adică, a constatat că acești oameni au comis păcatul care nu se iartă niciodată și, deci, nu mai are ce vorbi cu ei! Dar Domnul Isus nu se opește aici, ci le explică iudeilor de ce au vorbit împotriva Duhului Sfânt – pentru că inima lor este netransformată, este plină de rău - și, mai mult, îi cheamă la transformare, pe care numai Duhul lui Dumnezeu o poate face. Vedem lucrul acesta din faptul că Domnul Isus le spune acest lucru:

Faceți pomul ființei voastre bun și atunci veți vorbi bine. Problema este că inima voastră, adică locul cel mai profund al ființei voastre, este plină de răutate și de aceea nu vorbiți bine. Este adevărat că voi ați vorbit împotriva Duhului Sfânt, dar fiți atenți la declarația mea fundamentală: „ Dacă Eu scot afară demonii cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi”  (versetul 28).

Dacă ne uităm în Evanghelia după Matei, de la capitolul 4 înainte, vedem că atunci când Isus anunță că Evanghelia este vestea bună că Împărăția lui Dumnezeu a venit la ei, El adaugă: „Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!”

Pocăiți-vă  înseamnă schimbați-vă felul de a gândi, transformați-vă în locul cel mai profund al ființei voastre!

Faptul că Domnul Isus îi cheamă direct la transformare prin cuvintele faceți pomul bun ne arată că, deși ei au vorbit împotriva Duhului Sfânt, El nu renunță să-i cheme la pocăință, la transformare. Ei nu și-au dat seama ce fac. Ei au acționat din neștiință. Domnul Isus îi avertizează că sunt în primejdie de moarte, dar încă nu-i prea târziu, El le mai dă o șansă, acum când cunosc gravitatea situației, să accepte transformarea pe care Duhul lui Dumnezeu poate să o facă în ei, exact așa cum El l-a eliberat de sub Diavolul pe demonizat și i-a redat și vorbirea și vederea!

Un principiu fundamental al nostru este că Scriptura se explică cu Scriptura. Să vedem deci dacă găsim alte texte din Scriptură care să ne confirme că această interpretare a cuvintelor Domnului Isus este corectă.

Să ne uităm la un alt text care este tot atât de înfricoșetor pentru noi credincioșii, referitor tot la Duhul Sfânt. Iată textul:

Căci cei ce au fost luminați odată și au gustat darul ceresc și s-au făcut părtași ai Duhului Sfânt și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor,

și totuși au căzut, este cu neputință să fie înnoiți iarăși și aduși la pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, și-L dau să fie batjocoriit.” (Evrei 6:4-6)

Este evident că oamenii aceștia L-au primit pe Domnul Isus: ei au gustat Cuvântul lui Dumnezeu, care este Domnul Isus, au căpătat Duhul Sfânt și au cunoscut puterea lui Dumnezeu; ei au fost luminați și au fostă născuți din nou, prin Domnul Isus și prin Duhul Sfânt. Și totuși, ce s-a întâmplat? Greșeala pe care o facem noi este să ne uităm numai la afirmațiile acestea extraordinare și să nu ne uităm la explicația care urmează. Iată această explicație:

Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el și rodește o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântarea lui Dumnezeu.

Dar dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și aproape să fie blestemat și sfârșește prin a i se pune foc.” (versetele 7-8)

Să observăm că Apostolul vorbește despre despre un pământ care deși a fost cultivat și lucrat cum se cuvine, nu produce rodul cel bun, ci produce spini și mărăcini. Adică este vorba despre un om care a primit tot ce-i trebuia pentru trasnformare (pe Domnul Isus, Duhul Sfânt și, prin Ei, puterile veacului viitor) a refuzat să se lase transformat (spre deosebire de pământ, el, fiind om, are voință și refuză să se lase transformat) și, din cauza aceasta, nu mai rămâne decât să i se pună foc, să fie lepădat.

Vedem că și aici păcatul împotriva Duhului Sfânt este refuzul de a  se lăsa transformat și de a produce rodul pe care îl aștepta Dumnezeu.

Problema este că acest om a refuzat să se transforme și deci este impodibil să fie adus la pocăință, deoarece el tocmai aceasta a refuzat, pocăința, adică transformarea!

Discuția este reluată în Evrei 10:25-29:

„Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii de obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții...

Căci, dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoașterea adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiți...

Cu cât mai aspră pedeapsă credeți că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, vav pângări sângele legământului cu care a fost sfințit și va batjocori pe Duhul harului?

Să ne uităm bine ce spune textul acesta. El se adresează credincioșilor și le vorbește despre unii care au părăsit adunarea noastră, adică s-au întors în lume, la viața păcătoasă dinainte. Starea aceasta este numită a păcătui cu voia. Adică, acești foști credincioși, știind că viața de păcat e împotriva voii lui Dumnezeu, totuși, cu bună știință, se întorc la ea.Aici trebuie să fac o precizare: în situația aceasta se află și mulți care n-au părăsit aduncarea noastră dar continuă să trăiască exact ca lumea.  Prin faptul acesta ei fac trei lucruri:

  • Calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu
  • Pângăresc sîngele legământului cu care au fost odată sfințiți
  • Batjocoresc pe Duhul harului.

Să ne gândim la următoarea informație pe care o avem din istorie. Toți marii conducători de armate aveau un regiment de elită, uneori numit garda imperială. Pe front, când conducătorul vedea că e în primejdie să piardă lupta, ca ultimă resursă, el arunca în luptă regimentul de elită. Era ultimul lucru pe care îl avea. Dacă și aceștia erau înfrânți, războiul era pierdut.

În lupta cu păcatul și cu cel rău, Dumnezeu a trimis ce a avut mai bun: pe Fiul Său, sângele legământului celui nou și pe Duhul Sfânt. Dincolo de aceștia, Dumnezeu nu mai are nimic altceva de dat.

Dar în războiul acesta intră în joc și voința omului. Dacă un om al lui Dumnezeu decide să se întoarcă înapoi la viața de păcat, înseamnă că el renunță la Domnul Isus și la Duhul Sfânt, adică la ultimele resurse ale lui Dumnezeu! Pentru el nu mai există iertare deoarece el a renunțat la singurele resurse prin care Dumnezeu îi putea oferi iertarea!

Lucrul care reiese clar din toate acestea este că Dumnezeu ni-L oferă pe Domnul Isus și ne oferă Duhul Sfânt cu scopul clar ne a ne transforma caracterul și felul de viață.

A refuza transformarea aceasta înseamnă a păcătui împotriva Domnului Isus și a Duhului Sfânt, înseamnă a păcătui împotriva singurelor resurse pe care le are Dumnezeu pentru noi. Dincolo de acestea, Dumnezeu nu mai are nimic altceva pentru noi.

Transformarea pe care urmărește Duhul Sfânt să o facă în noi.

Am ales trei texte care ne arată ce fel de transformare vrea Duhul sfânt să facă în noi, adică ce trăsături de caracter și atitudini de viață vrea să producă El în noi. Primul e Romani 14:17

„Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire (dreptate), pace și bucurie în Duhul Sfânt.”

Prima noastră observație trebuie să fie că și Pavel face legătura clară între Împărăția lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt în noi. Reușita lucrării Duhului Sfânt înseamnă că Îpărăția lui Dumnezeu s-a instalat în noi.

Prima lucrare pe care vrea să o facă Duhul sfânt în noi este neprihănirea, sau dreptatea. Neprihănirea este termenul negativ, care înseamnă lipsă de pată, adică o viață curată. Dreptatea este aspectul pozitiv, adică o viață caracterizată prin cinste, onestitate, corectitudine și adevăr.

Aceasta este transformarea fundamentală pe care urmărește să o producă Duhul Sfânt în noi. Și când aceasta are loc, odată cu ea vine și o pace sau armonie lăuntrică dumnezeiască, după care sufletul uman muncit de păcate tânjește atât de mult. Și odată cu pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere vine și bucuria, sau, cum îî spune Petru, ” o bucurie negrăită și strălucită” (1 Petru 1:8).

Al doilea text este 2 Timotei 1:7

Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.”

Duhul Sfnt este Persoana din Dumnezeu care poartă în Sine  puterea lui Dumnezeu. Când El este în noi, avem la dispoziție puterea necesară ca să rezistăm păcatului și să trăim după voia lui Dumnezeu. Deasemenea, dragostea lui Dumnezeu este turnată în noi prin Duhul Sfânt (Romani 5:5). Și Duhul Sfânt este un Duh de chibzuință, ceea ce înseamnă judecată sănătoasă, sau înțelepciunea care vine de la Duhul Sfânt.

Așadar, Duhul Sfânt este acela care ne dă putere, dragoste și înțelepciune.

Al treilea text este Galateni 5:22-23

„Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine (amabilitatea), credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor (stăpânirea de sine, autocontrolul).”

Ne-ar trebui multe ore ca să analizăm pe rând aceste trăsături de caracter. Ceea ce trebuie accentuat este faptul că acestea sunt descrierea caracterului și a comportamentului pentru care ne-a dat Dumnezeu Duhul Său. Dacă ele nu sunt în noi, înseamnă că noi nu am cooperat cu Duhul Sfânt să le producă în noi, ba chiar am opus rezistență Duhului Sfânt când a vrut să le formeze în noi.  Să ne aducem aminte ce le-a spus Ștefan iudeilor de la Ierusalim:

„Oameni tari la cerbice, netăiați împrejur cu inima și cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt! (Fapte 7:51)

Concluzia tuturor versetelor pe care le-am analizat este că păcatul împortiva Duhului Sfânt este tocmai această împotrivire Duhului Sfânt, care a venit în noi cu scopul să ne transforme, dar noi nu dorim această transformare.

Ce-i de făcut?

În loc să ne opunem lucrării Duhului Sfânt în noi, trebuie să învățăm să cooperăm, sau să colaborăm cu Duhul Sfânt în lucrarea pe care vrea să o facă în noi.

Cuvântul lui Dumnezeu ne dă o serie de porunci referitoare la colaborarea noastră cu Duhul Sfânt.

Mai întâi, ni se dau două porunci negative. Iată-le mai jos.

1.      „Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, cu care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4:30)

Textul trebuie înțeles în contextul lui. Și înainte și după acest verset există o listă de lucruri pe care să nu le facem: să nu mințim, să nu ne mâniem, să nu vorbim urât, să nu furăm, să nu fim răi unii cu alții, să nu curvim,  să nu fim lacomi de avere. Toate acestea, dacă le facem, îl întristează pe Duhul Sfânt.

2.      „Nu stingeți Duhul” (1 Tesaloniceni 5:19).

Și textul acesta trebuie înțeles în contextul lui. Înainte de el și după el Pavel dă o listă de lucruri pe care să le facem: „să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care că cârmuiesc în Domnul și care vă conduc... să mustrați pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătați pe cei deznădăjduiți; să sprijiniți pe cei slabi; să fiți răbdători cu toți... nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutați totdeauna să faceți ce este bine atât între voi cât și față de toți. Bucurați-vă întotdeauna. Rugați-vă neîncetat. Mulțumiți Domnului pentru toate lucrurile... Nu disprețuiți proorociile, ci cercetați totul și luați ce este  bun ( Spicuiri din versetele dinainte, v. 12-18 ;i de după, v.20-21).

Dacă refuzăm să facem aceste lucruri, înseamnă că stingem Duhul.

Ca o concluzie la aceste două porunci (avertizări) negative, înseamnă că dacă facem lucruri care nu plac Duhului Sfânt, el se întristează și dacă refuzăm să facem lucruri care plac Duhului Sfânt, noi îl stingem. Când Îl întristăm și Îl stingem, înseamnă că El se retrage ofensat de neascultarea noastră și ne lasă de capul nostru. Neascultarea noastră îl facee să nu mai acționeze în noi.

În al doilea rând, Cuvântul lui Dumnezeu ne dă o serie de porunci pozitive referitoare la Duhul Sfânt. Iată-le mai jos.

1.      Domnul Isus ne învață să cerem Duhul Sfânt și ne asigură că Tatăl nostru ceresc ne ascultă această cerere: Deci, dacă voi care sunteți răi știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer” (Luca 11:13). Majoritatea credincioșilor evanghelici nu ascultă de această îndrumare a Domnului nostru fiindcă au impresia că ea contrazice doctrina noastră. Despre ce este vorba? Tot Domnul Isus ne învață despre Duhul Sfânt următoarele: Eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac, și anume, Duhul adevărului... dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi” (Ioan 14:16-17). Din acest text se trage concluzia de doctrină că, spre deosebire de Vechiul Testament, unde Duhul Sfânt venea peste cineva pentru o vreme apoi pleca de la el (vezi cazul lui Saul),  în Noul Testament, de la ziua Cincizecimii încoace, Duhul Sânt când vine în cineva nu mai pleacă din el, indiferent ce ar face el sau cum ar trăi el. Trebuie să vă uitați bine la text, deoarece Domnul Isus vorbește aici foarte nuanțat: El spune că Duhul Sfânt vine să rămână, adică intenția Lui este permanența Lui în noi. Aceasta este intenția, dar noi trebuie să ne uităm la avertizarea pe care le-o face El ucenicilor imediat după aceaasta, atunci când le spune că El este vița, iar ei sunt mlădițele. Unirea aceasta este organică, dar El îi avertizează pe ucenici că trebuie să rămână în El, altfel vor fi tăiați și, ca mlădițele neroditoare, vor fi aruncați în foc (Ioan 15: 1-10). Chiar și după unirea noastră organică cu Cristos și după instalarea Duhului Sfânt în noi, noi încă rămânem agenți liberi, persoane care aleg pentru sine și noi putem să refuzăm să aducem roadă. Roada de care vorbește Domnul Isus aici nu este altceva decât roada Duhului, adică roada este viața noastră transformată. Domnul Isus și Duhul Sfânt vin în noi cu planul de a ne face după chipul lui Dumnezeu, sfinți cum El este sfânt, desăvârșiți cum El este desăvârșit, sau, cu alte cuvinte, să ne facă asemenea chipului Domnului Isus, care este chipul lui Dumnezeu. Dacă noi refuzăm această roadă, această transformare, noi ne despărțim de Domnul Isus și ne despărțim de Duhul Sfânt.

Știu că aceste afirmații ale mele vin în contradicție cu înțelegerea multora, dar vreau să vă atrag atenția că și Apostolul Pavel, în mai multe locuri condiționează totul de acdeste cuvinte dacă rămâneți” (Romani 11:22; 1 Corinteni 15:1-2; Coloseni 1:23). Cine nu ia în serios aceste repetate avertizări ale  Cuvântului lui Dumnezeu o face spre pierzarea lui!

Așadar, Domnul Isus ne învață să cerem Duhul Sfânt, cu toate că tot El ne spune că Duhul Sfânt vine să rămână în noi și apoi ne asigură că El rămâne în noi. Nu este aceasta o contrazicere? Nicidecum. Biblia  ne spune de multe ori că noi avem ceva dat de Dumnezeu, și apoi ne spune să urmărim să avem acele lucruri. Mai exact, acele lucruri ne sunt date în Cristos, dar noi trebuie să ni le însușim, ca să fie ale noastre în realitatea noastră conștientă.
Prin urmare, ascultând de Domnul Isus, eu mă rog Tatălui astfel: Tată, singur nu pot face nimic, nimic. Ca să pot face ceva, am nevoie de Duhul Tău Cel Sfânt. Dă-mi-L și astăzi să mă umple, să mă călăuzească și să-mi dea putetre să fiu după voia Ta și să fac voia Ta.

Cu această rugăciune, eu mă pun în starea de dependență de Dumnezeu, care este elementul fundamental al relației cu Dumnezeu. Și apoi, prin această rugăciune, Îi spun lui Dumnezeu că vreau ca Duhul Sfânt să-Și facă lucrarea Lui în mine.

Cu aceasta trecem la alte porunci care ne sunt date referitoare la Duhul Sfânt.

2.      Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul”  (Galateni 5:25). Duhul Sfânt este cel care ne-a născut din nou, adică ne-a dat viața din Dumnezeu. Noi trăim datorită Lui! Mai exact, noi am căpătat viața nouă prin El. Acum este necesar să ne intre bine în minte că viața aceasta nouă, căpătată prin Duhul, trebuie trăită prin Duhul. Expresia să umblăm prin Duhul este o prescurtare a poruncii formulate în acest text mai înainte, în versetul 16, unde ni se poruncește să umblăm călăuziți de Duhul Sfânt. În Romani 8:14 apostolul Pavel transformă această poruncă în definiție, spunăndu-ne că aceia sunt fii ai lui Dumnezeu care sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu.

Ce înseamnă să-mi trăiesc viața sub călăuzirea Duhului Sfânt? În primul rând, Domnul Isus a dat ucenicilor Săi învățături detaliate cum să-și trăiască viața. Apoi el le spune că Duhul Sfânt le va aduce aminte ce i-a învățat El. Lucrurile acestea se aplică exact la fel și în viața noastră. Duhul Sfânt nu-ți poate aduce aminte ceea ce n-ai pus tu mai întâi în minte. De aceea, Domnul Isus le poruncește ca atunci când ei, apostolii vor face ucenici, trebuie să-i învețe tot ce i-a învățat el și să-i învețe să trăiască după aceste învățături (Matei 28:19-20). După ce am învățat, de exemplu, predica de pe munte (Matei 5-7), Domnul Isus ne garantează că Duhul Sfânt, exact la momentul critic, ne va aduce aminte ce ne-a învățat Domnul Isus și ne va șopti să facem așa și ne va oferi și puterea necesară să o facem. În al doilea ând, trebuie să învățăm toate trăsăturile de caracter pe care am arătat că Duhul Sfânt vrea să le rodească, să le producă în noi, așa cum le-am arătat din Romani 14:17,   2 Timotei 1:7, Galateni 5:22-23, Efeseni 4.25- 5:6, 1 Tesalioniceni 5:12-21, și altele, și să le memorăm și să medităm la ele și să decidem în noi că vom colabora cu Duhul Sfânt ca să le producă în noi.

Cu aceasta ajungem la a treia instrucțiune din Cuvânt referitoare la trăirea noastră cu Duhul Sfânt.

3.      În binecuvântarea cu care încheie Pavel a doua scrisoare către Corinteni, el pune trei lucruri esențiale de care avem nevoie: „Harul Domnului nostru Isus Cristos, iubirea Tatălui și părtășia Duhului Sfânt”  (2 Cor. 13:14). Ceea ce ne interesează aici este să înțelegem ce înseamnă părtășia Duhului Sfânt. Cuvântul grecesc pentru părtășie este koinonia, care înseamnă parteneriat. Este vorba de o conlucrare prin asociere strânsă. Duhul Sfânt nu lucrează automat în noi. El așteaptă conlucrarea noastră, sau cooperarea noastră cu El. El vrea ca noi să lucrăm împreună cu El la realizarea scopurilor Lui în noi.

Să vă dau un exemplu pentru aceasta. În Romani 5:5 ni se spune că dragostea a fost turnată în noi prin Duhul Sfânt. În Galateni 5.22, dragostea este pusă prima în lista roadei Duhului Sfânt. Dacă ne-am limita la aceste două texte, am putea trage concluzia că noi nu mai avem nimic de făcut deoarece Duhul Sfânt este cel ce produce  dragostea în noi. Dar, în 1 Corinteni 12-14 apostolul Pavel dezvoltă mai pe larg problema aceasta a relației dintre Duhul Sfânt și dragoste și a modului în care este produsă dragostea în noi. În primul rând, la sfârșitul cap. 12, Pavel, discutând despre o ierarhie a darurilor Duhului Sfânt, adaugă că cel mai bun dintre toate darurile (calea mai bună decât toate celelalte) este dragostea. La înc eputul cap.13, el insistă că indiferent ce alte daruri ai putea avea, dacă n-ai dragoste, celelalte nu-țiu folosesc la nimic și dacă n-ai dragoste nu ești nimic. După aceea, ca să știm exact ce este dragostea, Pavel înșiră o serie de atitudini și de modalități de comportament care împreună alcătuiesc dragostea. Ce este și mai important este faptul că, deși a scris că dragostea este un dar al Duhului Sfânt, Pavel încheie discuția despre dragoste la începutul cap. 14 prin această poruncă dată nouă: Urmăriți dragostea”  (1 Cor.14:1).

Ca să înțelegem forța cuvântului urmăriți, trebuie să știm că în greacă este un cuvânt luat din practica vânărorilor, ceea ce înseamnă că Pavel ne spune să urmărim dragostea așa cum urmărește vânătorul prada. Cum urmărește vânătorul prada? Mai întâi, vânătorul învață totul despre animalul pe care vrea să-l vâneze: unde trăiește, când vine la apă, cu ce fel de gloanțe poate fi ucis, etc. Apoi se scoală înainte de zori și așteaptă la pândă într-un loc strategic, de unde vândul nu duce mirosul lui spre nările fine ale animalului și de unde îl poate lovi la momentul cel mai oportun. A urmări prada, este o acțiune complexă, cu eforturi, cu sacrificii personale.

Așa, spune Pavel, trebuie să urmărim și noi dragostea, adică să studiem ce este drasgostea din ceea ce ne învață Dumnezeu și Domnul isus despre dsragoste și apoi ce spune Pavel în 1 Cor.13:4-7 despre dragoste; apoi să învățăm cum să o aplicăm practic în comportamentul nostru cu cei din familie, cu colegii de serviciu, cu cei din Biserică, etc.; apoi să facem orice alte sacrificii (renunțări la propriile interese egoiste) ca să devenim oameni ai dragostei. Când le facem pe toate acestea, Duhul Sfânt ne umbrește și produce în noi această iubire divină.

Aceasta este părtășia Duhului Sfânt în problema dragostei.

Luați apoi pe rând toate celelalte trăsături de caracter pe care le Listează Pavel în textele indicate de mine și în altele și urmăriți-le cum urmărește vânătorul prada. Și în mod garantat Duhul Sfânt le va rodi pe fiecare dintre ele în caracterul nostru și în comportamentul nostru.

În concluzie generală, Duhul Sfânt vine în noi ca să ne transforme, să producă în noi chipul lui Cristos. Păcatul împotriva Duhului Sfânt este refuzul nostru de a ne lăsa transformați. A vorbi rău despre Duhulul Sfânt înseamnă a spune că noi n-avem nevoie de transformare, deoarece suntem bine așa cum suntem, sau să spunem că pe noi nu ne mai poate schimba nimeni, să-I negăm puterea Lui transformatoare. Păcatul împotriva Duhului Sfânt este refuzul nostru, conștient sau inconștient, de a coopera cu Duhul Sfânt la transformarea noastră.

Opusul acestui păcat, a acestui refuz, este părtășia cu Duhul Sfânt, cooperarea noastră cu El pentru a realiza în noi trăsăturile de caracter care alcăturiesc chipul lui Cristos.

 

 Iosif Ton


Filter  

No comments...

Write Comment
  • Va rugam scrieti un mesaj in legatura cu articolul.
  • Atacurile la persoane nu vor fi publicate.
  • Rugam nu folositi comentarile pentru a promova website-uri sau publicitate de orice fel.
  • Comentariile vor fi mai intai citite si doar apoi publicate. Va multumim pentru intelegere.
Name: 
Homepage
Email:
Comment-Tracking E-mail Alerts
Mode 
New entry
Title:
BBCode:Web AddressEmail AddressLoad Image from WebBold TextItalic TextUnderlined TextQuoteCodeOpen ListList ItemClose List
Comment:

Powered by OpenComment 3.0.21

 
< Precedent   Urmator >