«Era o data un tata care avea doi fii. Fiul cel mai tinar s-a dus la tatal sau si i-a spus: “Tata, da-mi partea mea de mostenire ca eu vreau sa plec de acasa.” Tatal, dupa ce ii da doua perechi de palme urla la el: “Cum indraznesti, nenorocitule! Piei din ochii mei! M-ai facut de ris la tot satul! Sa nu te mai prind pe aici!”

Nu, nu e o traducere noua a Bibliei. Este vorba mai degraba despre o varianta imaginara a faimoasei pilde, care are darul de a sugera modul in care este de multe ori interpretata Pilda fiului risipitor. Mintea noastra este atit de influentata de reflexul condamnarii, incit de multe ori sintem complet incapabili sa intelegem magnitudinea harului lui Dumnezeu. Cum de tatal nu l-a luat la rost pe fiul sau cind acesta si-a cerut dreptul spunind cu alte cuvinte: “Mai bine ai muri mai repede!”? Cum putem explica aceasta candoare extraordinara a tatalui fata de un fiu care l-a facut de ris, l-a ranit, l-a jignit, l-a dezamagit? Cum putem explica harul nemarginit al tatalui care il intimpina pe fiul reintors aruncindu-se la grumazul lui nu cu lovituri, ci cu sarutari? Ma tem ca sintem atit de orbiti de acest reflex al condamnarii, incit nu putem pricepe harul coplesitor al Domnului.

Ultimele carti pe care le-am citit si pe care inca le citesc mi-au facut din nou cunostinta cu puterea vindecatoare si eliberatoare a harului. Acum doi ani, un prieten din Anglia mi-a spus ca dupa ce a citit cartea lui Philip Yancey despre har, a avut loc o noua convertire in inima lui. Aceasta este puterea harului. El schimba vieti cum nimic altceva nu o poate face.

Ori de cite ori incercam sa deschid subiectul harului cu un lider religios, discutia se indrepta aproape fara exceptie inspre efortul credinciosului, inspre ascultare, inspre staruinta, ca si cum harul ar fi un pericol pentru aceste lucruri. Multor predicatori le este frica sa predice deschis despre har, fara a aminti despre efortul credinciosului. In schimb se poate predica despre condamnare fara a aminti deloc harul. “In prea multe predici despre Cristos, spunea Thomas Torrance, responsabilitatea ultima este luata de pe umerii Mielului lui Dumnezeu si aruncata pe umerii firavi ai pacatosilor, iar noi stim prea bine ca nu putem sa ducem aceasta povara”.

Luther spunea ca atunci cind a inceput sa predice mintuirea prin credinta oamenii se uitau la el ca vitelul la poarta noua. La fel se intimpla si cind predica despre mintuirea numai prin har. Ciudat este ca si astazi astfel de concepte ne sint straine. Disputa dintre Augustin si Pelagius este inca de mare actualitate. (Augustin predica mintuirea prin har, iar Pelagius predica mintuirea prin efortul credinciosului). Philip Yancey in cartea sa, Tulburatoarele descoperiri ale harului, aminteste un citat din Eugene Peterson: “augustinieni in teorie, crestinii tind sa adopte pelagianismul in practica” (p.50). Aceasta erezie a primelor secole (pelagianismul) pare a fi de foarte mare actualitate. Oamenii au inca impresia ca il pot imbuna pe Dumnezeu prin eforturile lor...

De unde vine acest pericol al predicarii harului? Un predicator ar putea gindi cam asa: “Daca predic prea mult despre har, atunci oamenii se vor simti liberi sa pacatuiasca, pentru ca, nu-i asa, exista har...”. Pentru a evita acest pericol, nu mai predica despre har, ci despre venirea iminenta a lui Cristos si despre judecata finala, lucruri perfect adevarate, de altfel. Cu toate acestea, adevarul ramine incomplet.

Acest mod de gindire cade intr-o mare capcana – aceea a magnitudinii controlabile a pacatului. Ce vreau sa spun? Sint convins ca a predica despre pacat fara a predica despre har va conduce inevitabil la o minimalizare a magnitudinii reale a pacatului. Astfel, daca pacatul este controlabil printr-o lista de reguli legaliste, atunci de har nu mai avem nevoie decit in teorie, ceea ce se si intimpla in majoritatea cazurilor. Astfel, fiind capabil sa respect niste reguli impuse de altii, reusesc sa imi formez o parere foarte buna despre mine insumi si sa am impresia ca Dumnezeu de aceea ma place si ca nu poate sa nu ma mintuiasca. Nimic mai departe de adevar. Daca s-ar predica despre adevarata magnitudine a pacatului, despre impregnarea acestuia in fiecare aspect al vietii, daca s-ar predica despre sfintenia infricosatoare a lui Dumnezeu care mistuie orice urma de pacat, atunci ne-am da seama ca nu ne mai ramine decit o singura speranta pentru mintuire: harul nemarginit al lui Dumnezeu.

Harul nu contabilizeaza, ci elibereaza. “Prin har se intelege faptul ca nimic din ceea ce am infaptui nu-l poate determina pe Dumnezeu sa ne iubeasca mai mult. Pe de alta parte, prin har se intelege faptul ca nimic din ceea ce am infaptui nu-l poate determina pe Dumnezeu sa ne iubeasca mai putin”, scrie Philip Yancey (p.57). Acest adevar ne darima intregul esafodaj al neprihanirii noastre. Ne lasa descoperiti in fata milei lui Dumnezeu. Harul este incontrolabil pentru ca Dumnezeu este incontrolabil. Nu ne place sa predicam despre har, pentru ca harul ne smulge controlul din miini, iar sentimentul nostru este ca trebuie sa pastram acest control cu orice pret. Controlul nu il putem insa obtine, decit daca reducem aria de distrugere a pacatului la un nivel convenabil.

Nimic nu m-a motivat mai mult spre sfintenie in viata mea de credinta decit gindul la harul nemasurat al Domnului Isus. Amenintarea flacarilor iadului nu m-a motivat spre sfintenie niciodata, ci mai degraba a avut darul de a ma paraliza. Am crezut intotdeauna ca reflexul de condamnare din mine vine de la Dumnezeu. Harul m-a facut sa inteleg ca noi condamnam pentru ca sintem condamnabili. Avem in noi acest reflex din cauza pacatului si nu a sfinteniei. Daca am avea in noi reflexul harului si biserica ar fi plina de oameni cu acest reflex cladirile noastre ar fi neincapatoare pentru multimile de oameni care cauta harul si nu il gasesc nicaieri.

Yancey observa faptul ca singurul lucru care diferentiaza crestinismul de celelalte religii este harul. Daca o biserica nu are har, atunci ar putea foarte bine sa puna un virful cladirii o semiluna. Nu ar fi mare diferenta. Sint trist si ingrijorat pentru ca sintem bolnavi de condamnare si lipsiti de har. Cind ma intreb daca o prostituata s-ar gindi sa intre in vreo biserica pentru a cauta ajutor ma trec fiori, pentru ca stiu ca aceasta nu ar fi primita cu har in majoritatea bisericilor. Noi avem inca mari dificultati in a primi printre noi pe oamenii care miros a tutun si a alcool si nu ne putem abtine sa nu ii sagetam cu priviri de gheata. Ce se va intimpla atunci cind ne vor cauta homosexualii, transsexualii si alte categorii de oameni care cauta cu disperare harul si nu il gasesc? Sintem noi pregatiti?

Cartea lui Philip Yancey m-a ravasit. Mi-a intors privirile dinspre mine inspre Domnul harului. Tulburatoarele descoperiri ale harului este un medicament care trebuie administrat mereu si mereu, obisnuindu-ne incet, incet cu mireasma cerului.

Filter +3 Excellent+2 Insightful+1 Useful0 NeutralSee All-1 Off Topic-2 Flame-3 SPAMOldest FirstNewest First50 posts25 posts15 posts5 posts 

Write Comment
Va rugam scrieti un mesaj in legatura cu articolul. Atacurile la persoane nu vor fi publicate. Rugam nu folositi comentarile pentru a promova website-uri sau publicitate de orice fel. Comentariile vor fi mai intai citite si doar apoi publicate. Va multumim pentru intelegere.
Name:
Homepage
Email:
Comment-Tracking E-mail Alerts
Mode		New entry [Start a new Entry]
Title:
BBCode:
Comment:

Powered by OpenComment 3.0.21