„În ziua aceea s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii..."(Faptele Apostolilor 8:1)
Când
Dumnezeu binecuvintează lucrarea făcuta prin unşii Săi, totdeauna apare
împotrivirea celui rău. Aşa s-a întâmplat şi în cazul lucrării începute
de Dumitru Cornilescu şi Tudor Popescu. După cum s-a arătat mai
înainte, cele mai cunoscute feţe bisericeşti şi teologi de frunte au
privit la început cu simpatie şi chiar au făcut publicitate lucrării,
prin scrierile lor. în ciuda aprecierilor care erau însuşite de toată
lumea, a venit pe nesimţite vremea ca spiritul să se confrunte cu
tipicul, credinţa vie cu formele închistate, viaţa cu tradiţia moartă.
Lucrând pentru Dumnezeu, cei doi s-au izbit din ce în ce mai mult de
dezacordul între ceea ce propovăduiau - o credinţă vie - şi formele
tradiţionale ale ortodoxiei. Pe măsură ce timpul trecea, ei observau
tot mai mult prăpastia dintre doctrina Scripturii, care li se contura
din mers şi balastul tradiţiei ortodoxe, vădit netestamentală. Cea mai
izbitoare problemă s-a ridicat cu privire la închinarea la sfinţi şi la
Maica Domnului, în timp ce în predici cei doi vorbeau despre o mântuire
numai prin Hristos, în slujbele religioase Tudor Popescu era nevoit să
urmeze tipicul ortodox. Convingerile personale erau însă mai puternice
decât tradiţiile de veacuri, despre care cei doi au ajuns la
convingerea că nu se potrivesc cu Biblia. Şi au început să elimine pas
cu pas ceea ce trecea peste încredinţarea lor. Aceasta a declanşat o
reacţie din ce în ce mai îndârjită, cu atât mai mult cu cât preotul
Tudor Popescu intenţiona să rămână în Biserica Ortodoxă, dar să lucreze
conform convingerilor sale. În lupta care a început cu apărătorii
tradiţiei, cei doi şi-au dat seama din ce în ce mai bine de
inutilitatea acestor forme, ba mai mult, de faptul că ele constituie o
piedică pentru aducerea sufletelor la Hristos. Lupta a devenit foarte
îndârjită. De fapt, la această luptă Dumitru Cornilescu şi prietenul
său au participat mai ales ca implicaţi în sufletele lor, pentru că nu
duceau această luptă cu arme ascuţite, ci doar îşi expuneau deschis
convingerile la care ajungeau pe măsură ce trecea timpul. Clerul însuşi
s-a divizat atunci în două: o ceată care apăra sălbatic şi fără abatere
datinile strămoşeşti şi altă ceată, care fără să accepte în totul
ideile înnoitoare ale celor doi, atrăgeau totuşi atenţia asupra stării
deplorabile în care se găsea biserica oficială. Astfel, despre starea
gravă a acesteia, arhimandritul Scriban scria atunci în revista „Neamul
românesc": pretutindeni este lipsă de viaţă... O astfel de biserică
(Biserica Ortodoxă) devine o anexă politică, iar de viaţă religioasă nu
mai poate fi vorba. Ea duce o existenţă egală cu moartea... Aceasta a
fost biserica bizantină, lăcaş decorativ, din care spiritul se
stingea... Moştenirea aceasta au căpătat-o toate bisericile ortodoxe;
toate au caracterele sterilităţii ca un viciu de naştere." în aceeaşi
vreme, scriitorul român Gala Galaction scria: "există oameni care nu
dau pe la biserică decât în zile de sărbătoare, o dată pe an, care nu
ştiu nici decalogul, nici simbolul credinţei, care nu se spovedesc şi
nu se împărtăşesc niciodată, care nu cred nici în Tatăl, nici în Fiul,
nici în Duhul Sfânt, aceşti oameni fac şi desfac totul în biserica
românească..." Cele scrise şi publicate de Dumitru Cornilescu şi Tudor
Popescu nu semănau deloc cu aceste anateme aruncate la adresa
bisericii, din care înşişi autorii lor făceau parte. Poetul Dimitrie
Nanu arăta atunci că, prin contrast cu aceştia, „ Tudor Popescu s-a
mulţumit să împlânte în sufletele credincioşilor calea mântuirii
indicată de Hristos, fără să se războiască nicidecum cu rătăcirile
trecutului. Ştia că, primenin-du-le sufletele, cojile au să cadă de la
sine." Convinşi de adevărul cuprins în mişcarea de la „Cuibul cu
Barză", de curăţia spirituală a promotorilor ei, scriitorii citaţi,
care nu îndrăzneau însă să părăsească biserica oficială, în ciuda
stării deplorabile în care se găsea, prevedeau un exod al sufletelor
dinspre biserica oficială către noua mişcare. Astfel, arhimandritul
Scriban continuă: "Dacăstarea noastră bisericeasca nu se schimbă şi
fabricile oficiale urmează mai departe să confecţioneze preoţi, dascăli
şi episcopi, toată lumea iubitoare de Hristos se va duce după Tudor
Popescu, după Cornilescu şi după alţi revoluţionari, care se pregătesc
în umbră." în revista „Crucea ", un preot modest din comuna Băleşti,
judeţul Gorj, scria: „Sărmani apostoli Petru, Pavel şi toţi ceilalţi,
voi care nu aţi avut fericirea să luaţi lecţii de ortodoxie de la noi
cei de azi, voi care nu aţi ştiut că a fi apostoli ai Domnului înseamnă
numai a oficia liturghii pompoase, împodobiţi cu stofe strălucitoare;
dacă activitatea voastră s-ar desfăşura azi, noi, cerberii
ortodoxismului, n-am putea să vă privim decât ca «alunecaţi pe
povârnişul di feritelor secte» ". Lupta publică şi mai ales cea
subterană au devenit tot mai acerbe. Obiectivul ei era ca preotul Tudor
Popescu să fie eliminat din Biserica Ortodoxă. Totodată, Dumitru
Cornilescu, deşi nu avea o poziţie oficială ca să poată fi judecat,
constituia un spirit prea ascuţit în coasta feţelor bisericeşti care se
erijau în apărătorii ortodoxiei. Iar spiritul lui ascuţit, convingerile
lui puternice şi influenţa de care se bucura în toate cercurile
religioase şi laice din ţară, făceau din el unul dintre obiectivele
principale ale loviturilor lor.
„Experimentarea personalã si intimã a harului lui Dumnezeu este singura temelie a vietii crestine." D. Cornilescu
Filter
No comments...
Write Comment
Va rugam scrieti un mesaj in legatura cu articolul.
Atacurile la persoane nu vor fi publicate.
Rugam nu folositi comentarile pentru a promova website-uri sau publicitate de orice fel.
Comentariile vor fi mai intai citite si doar apoi publicate. Va multumim pentru intelegere.
Introducere īn teologie 
